Comuna Gura Vadului a devenit prima localitate oenoturistică din România. Conceptul a fost anunțat de autoritățile locale, ca parte a unei strategii de dezvoltare turistică bazată pe valorificarea podgoriilor și a gastronomiei locale. (sursa: Agerpres)

gura vadului statiune oenoturistica
Foto: CJ Prahova

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a declarat că oenoturismul reprezintă o oportunitate majoră pentru comunitate. „Oenoturism înseamnă turism viticol, degustări de vinuri, vizite în podgorii și punerea în valoare a gastronomiei locale. Este o oportunitate de dezvoltare și promovare a zonei, care trebuie valorificată”, a afirmat acesta.

La rândul său, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Ținutul Vinului”, Constantin Badea, a precizat că includerea comunei Gura Vadului în circuitul oenoturistic este doar începutul. Potrivit acestuia, alte localități din județ, precum Urlați, Boldești-Scăeni, Ceptura și Valea Călugărească, ar putea urma același model. În plus, există demersuri pentru extinderea listei cu alte comune, precum Fântânele și Vadu Săpat.

Potrivit lui Constantin Badea, există și intenția de a crea patru parcuri de autorulote la Fântânele, Gura Vadului, Vadu Săpat și Urlați pentru a sprijini turismul din zonă. Proiectele au fost deja depuse pentru finanțare, în cadrul unui program estimat la aproximativ 70 de milioane de euro, care vizează dezvoltarea infrastructurii turistice.

Ups. A apărut eroare și nu s-a putut salva. Vă rugăm să încercați din nou.
Te-ai abonat cu succes la: gps-signal-lost.com

Newsletter

Scriem despre România, Europa de Est și destinațiile ce ne-au cucerit pe drum.