Vila Rozalia: Salvată de la degradare și deschisă turiștilor. Află-i secretele tragice, ce duc către o crimă nedescoperită la Chișinău

Vila Rozalia poartă numele primei sale proprietare. Fetița nebunatică și neîmblânzită; apoi adolescenta îndrăgostită și fatalistă; mamă și bunică protectoare până la ultima ei suflare – Rozalia.

Dragă cititor, ai în față un text lung.

Dar nu te las să te plictisești. De obicei, locurile pe care le vizităm sunt martori muți ai vremurilor. Obișnuim să apreciem ce ne permite ochiul să vedem. Dar rămân în tăcere atât de multe lucruri pe care nu le vom afla niciodată…

Dincolo de toate, sunt destine umane. Sunt oameni care au iubit, au suferit tragedii, au construit și au văzut totul năruit peste noapte. Sunt oameni care au luat cu ei secrete în mormânt. Iar istoria nu ne va mai da ocazia să-i întrebăm – oare cum a fost cu adevărat? De această dată vă aducem, dincolo de locuri demne de vizitat, istorii ale oamenilor din spatele lor. Despre istoria zbuciumată a familiei Rozaliei sigur nu veți găsi informații disponibile, de aceea mă bucur să pot împărtăși cu voi tot ce am aflat la Avrig.

Continuare din: Hai la Palatul Brukenthal și descoperă omul care a adus muzeul în Transilvania înainte ca francezii să-l aibă pe Luvru

Vila Rozalia face parte acum din complexul Palatul Brukenthal din orașul Avrig, județul Sibiu. Se află pe strada Gării, chiar vis-a-vis de Palat și a intrat în componența lui acum 4 ani. Era atât de distrusă și avariată, încât a fost nevoie de 2 ani de restaurări continue. De numai 2 ani este deschisă turiștilor. Această vilă este o frumusețe cuceritoare. Când ne-am cazat acolo, am observat primul detaliu interesant: camerele au nume – Rozalia, Lia, Nuși…

Atunci nu aveam de unde să știu că sunt nume ale oamenilor care au existat cu adevărat și au fost stăpânii acestei case. Pe masa din camera noastră cochetă am găsit o carte. Am deschis-o și m-am pierdut în lectură. În ea este istoria acestei case. O istorie dramatică, ce m-a lăsat cu gust amar. Începe, așa cum spune și titlul poveștii noastre, cu o crimă la Chișinău, continuă cu orori ale comunismului, cu drame personale și o moarte printre străini, undeva în Laguna Hills. Această carte are legătura cu vila și cu istoria ei. M-am gândit că poate nu aveți la dispoziție timpul necesar să citiți o carte de peste 400 de pagini, dar eu am făcut-o pe nerăsuflate ca să aflu istoria pereților care m-au găzduit și apoi să v-o povestesc și vouă.

Numele „Rozalia” sună atât de romantic, dar fetița care s-a pricopsit cu acest anume nu era deloc așa; era un copil rebel, cu o nebunie greu de stăpânit care făcea tot ce-i trecea prin minte. A pus la mare încercare părinții ei care nu mai știau cum să o îmblânzească.

„Amazoanele” de Avrig

Rozalia era singurul copil al Anei a II-a și a lui Franz (nu se știe dacă era de etnie ungur sau german). Familia deținea în zona Avrigului sute de hectare de pământuri agricole; iar toate cârciumile de pe raza Sibiu-Avrig erau gestionate de ei. A fost o familie înstărită, dar bine văzută, care s-a îngrijit de angajații săi. Toate femeile din familia Rozaliei au fost considerate generali fără epoleți. Femei care nu stăteau locului deloc și cărora le era în putere orice; de la tras boii, până la mânuit mașina de cusut.

Ana Șerban de Voila, bunica Rozaliei, a rămas în memoria oamenilor locului și până astăzi pentru că s-a luat la întrecere cu trenul. A pariat că va ajunge prima înaintea locomotivei de pe proaspăta cale ferată de pe Valea Oltului, care scotea mai mult fum decât viteză. Și așa a și făcut. A pornit în aceeași secundă de la gara Avrig. Ea, cu caii, locomotiva, pe calea ferată, scoțând fum și mare gălăgie. A dat bici la cai distanță de 20 de kilometri și a ajuns la gara Sibiu prima. Pierderea pariului în fața unei femei care ironiza marele „salt tehnologic” a fost un „deliciu” pentru oamenii satului. Istoria se mai povestește în sat (ok, Avrigul e considerat oraș) și în zilele noastre.

Rozalia a crescut într-un mediu rigid în încercarea mamei ei de a o educa cât mai bine. A fost trimisă la Claustrul Surorilor Franciscane din Sibiu, unde a trebuit să suporte o disciplină prea dură. A fugit de-acolo în lacrimi, dar a fost întoarsă cu forța din convingerea neclintită a mamei sale că trebuie să îndure regulile stricte ale comunității pentru a se „șlefui”. S-a îndrăgostit de o maică tânără, din cauza lipsei de dragoste maternă. S-a chinuit să se adapteze unui mediu care nu era pentru ea.

Marea dragoste și fuga în Slovenia

Întoarsă la Avrig, îl cunoaște pe învățătorul Sever Silca absolut întâmplător. El o salvează de la înec din râul Olt. Cei doi se îndrăgostesc unul de celălalt, iar profesorul Silca își asumă curajos riscul de a o cere de soție pe Rozalia. Familia ei, îngrijorată că învățătorul Silca, originar din Porumbacul de Sus, nu o va putea susține financiar pe fiica lor, dar mai ales că Roza era prea tânără pentru măritat și ar fi trebuit să-și continue studiile, refuză să-i acorde mâna fiicei.

Dărâmată de rigiditatea părinților, a mamei în special, Rozalia fuge de acasă în noaptea de Crăciun. Și nu oriunde, ci împreună cu Sever al ei, tocmai în Slovenia, în Maribor. Acolo Sever își găsise un post liber de învățător. În Maribor Rozalia se îmbolnăvește grav de o maladie infecțioasă și riscă să moară. La spital vine tatăl ei, însă nu și mama, care nu-i poate ierta trădarea. Tatăl îi convinge pe ambii să se întoarcă în Avrig.

Aici începe istoria vilei Rozaliei. Casa a fost construită de către părinții Rozei pentru tânăra familie. Roza rămăsese însărcinată, iar până la venirea primului copil pe lume toate trebuiau să fie gata. Prima pe lume a venit Lia, apoi Sever (numit în cinstea tatălui) și cea mai mică și mai delicată fată, Nuși.

Prima dramă: Crima de la Chișinău

Crima de la Chișinău are o importanță majoră în istoria acestei case. Deoarece o vizează pe cea mai mică dintre fetele Rozaliei, Nuși, apoi pecetluiește soarta fiicei ei, martoră la crimă, Ena.

Nuși era exact opusul mamei ei: sensibilă, visătoare, depresivă. Se îndrăgostește de un ofițer oltean din Argeș care îi promite dragoste veșnică. Când soțul ei este avansat în grad de căpitan și transferat la Chișinău, Nuși a fost nevoită să-l urmeze. O născuse deja pe Ena.

La Chișinău Nuși a fost omorâtă. Deși soțul acesteia, ofițerul, a insistat că ea s-a sinucis cu arma lui din dotare. El a fost cel care i-a anunțat pe părinții lui Nuși printr-o telegramă. Această tragedie a distrus-o pe Rozalia. Sever a fost acela care s-a dus la Chișinău și a adus trupul neînsuflețit al lui Nuși la Avrig pentru înmormântare. La Avrig a fost adusă și Ena, care avea atunci numai 2 ani. La acea vârstă a fost martora momentului în care Nuși a fost împușcată.

Părinții lui Nuși n-au înțeles niciodată de ce moartea fetei lor n-a fost investigată niciodată. Dacă se sinucise, de ce o făcuse în fața copilului? De ce nu lăsase nicio scrisoare de adio? Unde învățase să mânuiască o armă? De ce ofițerul ținea acasă, neîncuiată în seif, și încărcată arma din dotare? Peste ani, un angajat al familiei care se mutase cu Nuși la Chișinău ca să o ajute la treburi, a destăinuit într-o noapte părinților fetei că înainte să fie găsită moartă, Nuși a fost vizitată de o roșcată rusoaică. Ea spunea că este amanta căpitanului și îi cerea lui Nuși să se întoarcă la Avrig cu tot cu copil și să-și lase soțul în pace pentru totdeauna. Nuși refuzase. Apoi s-a auzit împușcătura…

Pierduți în Transilvania: am dormit într-un atelier de tâmplărie, iar șura ne-a ținut loc de restaurant

A doua dramă: comunismul

Rozalia s-a îngrijit ca familia ei să nu ducă lipsă de nimic, iar copiii – să beneficieze de educație. Nepoatele ei au făcut studii și s-au căsătorit cu medici, profesori de o rară erudiție. Cu toții însă au avut teribil de suferit atunci când comunismul a decapitat societatea cultă, academică și a înlocuit-o cu turnători care s-au pomenit proprietari de vile și palate pentru „greul îndurat” de a turna pe cineva nevinovat către securitate. În acest mod, familia Rozaliei a pierdut o vilă din strada Nicolae Bălcescu de astăzi din orașul Sibiu.

A treia dramă: Ena, trădată de propriii ei copii

La fel ca și bunica ei, Ena n-a putut fi „îmblânzită”. Era rece, distantă, acționa împotriva regulilor impuse în comunitate. Bunica Rozalia, fără prea multă școală, înțelegea bine că Ena suferise o traumă puternică atunci când și-a văzut mama într-o baltă de sânge. Probabil, această imagine din subconștient îi va dicta acțiunile și felul de a fi pentru toată viața.

Ena se căsătorește cu un medic, dă naștere la doi copii, dar nu se va putea înțelege niciodată cu el. Se simte umilită în propria casă și de soț, și de soacra ei. După câțiva ani de nefericire, pleacă din casa soțului și-i lasă pe cei doi copii. Influențați de bunica lor, aceștia o desconsideră pe mama lor. Ena dispare pe câteva luni la Mănăstirea Hurezu, unde încearcă să-și înțeleagă rostul în viață. Dar după câteva luni de singurătate reușește să facă carieră la București. Acolo se recăsătorește, dar gelozia bolnăvicioasă a celui de-al doilea soț o determină să pună capăt căsniciei. Cu riscuri enorme, pleacă din România socialistă ca turistă în Italia; de unde fuge în toiul nopții la misiunea catolică română. Cere azil politic în SUA.

După multe greutăți și așteptări care au durat 6 luni, timp pe care l-a petrecut într-un azil, Ena a reușit să obțină pașaportul american. Era visul ei. A ajuns să lucreze la Muzeul de Arte Frumoase din Washington. Acolo l-a cunoscut pe bărbatul care îi va fi alături până în ultimele zile de viață – Ki, un chinez fidel care a iubit-o până la sfârșitul vieții lui.

Fiind prima care a reușit în lumea normală, nesocialistă, Ena devine adorată de membrii familiei. Chiar și de copiii ei biologici, care se folosesc de situația ei. Grigore, singurul ei fiu, îi va cere bani de un apartament la București, apoi va solicita să fie ajutat să ajungă în America cu soția și fiul lor. La fel va face și fiica Enei, care va ajunge și ea în America cu ajutorul mamei ei. Ena le va oferi tot ce are: un acoperiș deasupra capului, ajutor pentru găsirea unui job, bani, mașină pentru deplasare.

Vila de la Avrig, motiv de înșelăciune și abandon

După un episod ciudat în timpul unei călătorii în avion, Ena se simte tot mai rău. Începe să uite detalii, apoi tot mai multe lucruri. Vizitele la medic se înmulțesc, la fel și rețetele cu tot felul de medicamente care ar fi trebuit să-i ajute. Ena, la vârsta pensionării, nu mai dispune de bani. Dar nu îndrăznește să ceară nimic de la copiii ei. Va reveni în România să vadă în ce stare este vila de la Avrig care i-a rămas moștenire. În România, află că fostul ei soț primea bani din închirierea vilei unui producător de panificație, fără ca ea să primească nici un ban. Este amenințată că dacă va încerca să vândă casa, va fi considerată în instanță drept nebună, iar soțul ei Ki – ca și profitor de averea ei. Actele pe proprietate se află la fiul ei, Grigore.

Șocați de atitudinea rudelor din România, ambii se întorc în America tulburați și dezamăgiți. Cu greu rezistă să facă față cheltuielilor, întrucât starea Enei s-a înrăutățit foarte mult, ea ne mai știind cine e, cine sunt oamenii din jur, dacă acțiunile pe care le face o pot răni sau nu. Rugat de rudele Enei să vândă vila pentru a o ajuta pe mama lui, feciorul ei, Grigore, va răspunde că nu-i pasă de mama lui și că va păstra vila pentru bătrânețile sale. Ki, și el bătrân și bolnav, afectat de o boală gravă, va plăti îngrijirea Enei la un azil specializat și o va vizita de câteva ori pe săptămână până la moarte ei. A fost singurul ei sprijin…

Vila Rozalia, vândută actualilor administratori ai Palatului Brukenthal

Acum 4 ani, Vila Rozalia a fost vândută asociației care gestionează Palatul Brukenthal de către Grigore, fiul Enei. A fost restaurată cu grijă și bun gust. A fost nevoie de 2 ani intenși de restaurări ca Vila Rozalia sa primeasca turiști. Fiecare cameră poartă un nume – cel al Rozaliei, precum și al copiilor ei. Noi am stat în camera care poartă numele Liei, prima fiică a Rozaliei.

Istoria acestei vile, a Rozaliei, a lui Nuși, precum și a Enei o găsiți în cartea „Ena, drumul lung spre Laguna Hills”, scrisă de medicul Victor Baron de Coroianu. Această carte se afla pe masa din livingul camerei în care ne-am cazat. Dar am procurat-o dintr-o mare curiozitate de la muzeul palatului Brukenthal. Medic de profesie, emigrat în Germania în vremea comunismului, Victor Coroianu a fost soțul verișoarei Enei, Sanda. Ambii au ținut legătura cu Ena și Ki și le-au fost aproape, inclusiv când boala i-a furat Enei memoria. Apropo, în carte aflați și istoria lor.

În acest articol, firește, n-am putut comprima toată viața acestei familii, cel puțin așa cum este descrisă în acest roman biografic. Dar sper că v-am intrigat să înnoptați măcar o noapte la Vila Rozalia, în casa celor care au fost Sever și Rozalia Silca; să simțiți energia fiecărei generații, să vă bucurați că i-ați descoperit. Așa cum am făcut noi.

Pereții, veșnic martori muți, nu ne pot spune tot ce știu, dar o carte cumpărată și dăruită va duce istoria casei Rozaliei mai departe. Ceea ce vă încurajăm să faceți.

Și nu uitați, călătoriți responsabil.

Află istoria unei reconstituiri de excepție, pusă în operă de două femei